Românii muncesc 174 de zile pe an doar pentru a plăti taxele la stat

Timp Liber

Românii au mereu impresia că ei plătesc cele mai mari taxe la stat și că birocrația de la noi este exagerat de mare. Nu știm dacă lucrurile stau chiar așa. Putem vedea cu toții că uneori suntem sufocați de acte de care nu ar trebui să ne preocum.

Suntem de foarte multe ori nevoiți să plimbăm numeroase acte de la o instituție la alta când ar fi mult mai simplu ca instituțiile statului să comunice între ele.

Lăsând la o parte birocrația, despre care nu avem date concrete pentru a o compara cu cea din alte state, putem spune de astăzi că nu suntem cei care plătesc cele mai mari taxe din Europa, cel puțin dacă ne încredem într-un studiu recent apărut la nivelul Uniunii Europene.

Acesta a fost publicat în presa românească însă nu știm cine l-a făcut. Știm doar că au fost analizate 28 de state, printre care și România. Potrivit acestuia, români ar fi nevoiți să muncească 174 de zile pe an pentru a își plăti taxele la stat.

Din acest punct de vedere am fi doar pe locul 8 în Uniunea Europeană. Belgienii, spre exemplu, sunt nevoiți să muncească 210 zile pe an pentru a își plăti dările, fiind urmați la o distanță mică de francezi și austrieci.

Chiar dacă studiul ar fi adevărat, tot nu ar trebui să ne bucurăm. Comparația este oricum făcută de amorul artei pentru că ar fi corect să se compare puterea reală de cumpărare. Una e să ți se ia 70% din 1000 de euro și alta e să ți se ia 40% din 100 de euro.

În cele din urmă cel taxat mai mult rămâne cu mult mai mulți bani decât cel taxat mai puțin. Ne putem opri aici cu exemplu pentru că prețurile din vestul Europei sunt relativ apropiate cu cele din România. Uneori sunt chiar mai ieftine.

Lasă un răspuns