Anahi – Te puedo escuchar
…Iti mai aduci aminte, de “fanii” tai? Cum o imitai pe Mihaela Tatu? Cate lacrimi dadeai in clasa a 9-a si plangeai din orice…
Fondul de ten pe haine e de neuitat. Pe atunci nu puteai fara el, dar cu timpul ai renuntat. Cat te deranja cand iti zicea Ale “Bitisel mama” sau cand iti ziceam “Bitis the boy”. Nu-ti placea cand se lega Antal de tine si-ti zicea in gluma sa taci.
Lungile plimbari prin oras cu fetele inainte sa mergeti la bus si vesnicul stres inainte de lucrari si stresul legat de bacul la istorie. Nu pot sa uit de poza de la manastirea Recea, cum s-a bagat tipul ala in poza. Excursie…cat te-am convins sa vii. Vroiai tot timpul liniste si geamul inchis…Poate era un semn, cine stie. Iti era frica de unele lucruri, daca se intampla ceva. Penultima data cand ne-am vazut…ai zis ca e ultima data cand ne vedem si parca nu am vrut sa te luam in serios. Cand am fost sa te vad ultima data, erai increzatoare si-ti doreai sa mergi la faculta. Te-ai stresat ca ai intrat la buget si iti era frica de faptul ca va trebui sa inveti ca sa te mentii si nu din placere.
Eram consatene, dar amandoua uram satul. Te stiam de mica “fata cu parul scurt”. Iti placeau florile, de aceea vrem…ca pentru ultima data, sa-ti dam cel mai frumos buchet de flori…TI-a parut rau ca nu ai venit la banchet si parca, din nou, ai simtit ceva. Cum ne ajutam noi la lucrari…si cum nu doreai sa superi pe nimeni. Erai sensibila si buna…
La franceza cu “presimt ca iara io”…”bitiiiiiiiis….citeste tema”. Cum mai radeam noi cateodata si vesnicul mers la toaleta 
).
Toate…au ramas amintiri, iar tu, acum, iti continui drumul spre eternitate. Acum esti linistita…fara durere…fara suferinta…fara lacrimi. Acolo iti e mai bine, dar aici noua ne e greu. Stiu ca de Sus ne zambesti si nu vrei sa plangem, stim ca nu vrei sa ne vezi asa, dar nu putem, nu acum. Tu, ne-ai invatat ce e aia bunatate si sensibilitate. Acum cand ma voi uita peste album, imi voi aduce aminte de cuvintele tale “Stiu ce inseamna sa fii fan adevarat” si “Iti inteleg egoismul si pentru asta te respect”…
E greu, e greu sa spui adio si e ireal. Mi-e greu sa iti spun ADIO BITISEL, mi-e greu sa zic ca AI FOST, nu ca ESTI, mi-e greu sa ma gandesc la tine la TRECUT si nu la PREZENT. Nu meritai asta, nu meritai o astfel de boala si nici un astfel de sfarsit, dar nu alegem noi pe cine sa loveasca.
Te iubim Cris, chit ca unii comentau mai acid, chit ca altii nu s-au aratat. Te rugam…sa ne veghezi de acolo de sus…
Odihneste-te in pace, clopotelule (asa cum iti spunea Ralu) [ursuletz...pentru altii]
21 februarie 1990-12 noiembrie 2009
November 12th, 2009 at 22:43
November 12th, 2009 at 23:03
:-<
…suntem praf…toti…:-< inca e ireal
November 13th, 2009 at 12:46
ce cuvinte frumoase!m-ai facut sa plang si sa-mi aduc aminte cat de dura e viata!sa inteleg si sa-mi dau seama ca viata e cel mai frumos lucru pe care il avem!…defapt nici macar nu suntem stapani pe viata noastra!Dumnezeu sa-i dea liniste si odihna!
November 13th, 2009 at 13:01
“Un prieten poate pleca atat de departe incat sa nu`l mai vezi nicicand.Si totusi el ramane vesnic o parte din tine…”
November 25th, 2009 at 21:02
Cu toate eforturile facute pentru ea tot s-a dus dintre noi . Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
January 31st, 2010 at 00:25
da,clopotelul meu :X….pe care am iubit.o si o voi iubi mereu chiar daca nu mai e langa noi trupeste…ci doar sufleteste,caci stiu ca e …
February 21st, 2010 at 12:42
[...] Pe 12 noiembrie ai disparut dintre noi, iar azi, 21 februarie, trebuia sa fie o zi de bucurie. Azi, trebuia sa fie ziua ta, 20 de ani din buchetul vietii. Azi, nu iti mai trimitem mesaje si nu te mai sunam, insa sper, ca de acolo de sus sa vezi ca nu te-am uitat. Azi, sunt la Cluj Napoca si nu pot sa merg la mormant sa-ti pun o floare, dar stiu ca fetele vor merge. Asa cum zicea si Mely, cel mai tare ne vom da seama de lipsa ta, cand va veni 21 februarie, pentru ca nu vom mai avea pe cine felicita si ne vom da seama inca odata ca ne lipsesti, chiar daca poate nu ai fi crezut cat timp erai in viata. Si cred, si sper ca de fiecare 21 februarie, sa ne aducem aminte, pentru ca cel putin eu, nu te voi uita niciodata. Nimeni nu stie ce are pana nu pierde acel lucru. Si se pare ca se adevereste din ce in ce mai des. We miss you our angel and take care of us Posted in from heart | No Comments » Leave a Comment [...]
February 21st, 2010 at 18:40
[...] De…Cris Bitis [...]
February 22nd, 2010 at 22:16
ce frumos ai scris stefi
nu pot sa nu plang de fiecare data cand ma uit la pozele ei 
e trist,e foarte trist cand pierzi pe cineva drag,nu exista nici o consolare pt acest lucru 
Cris Dumnezeu sa te odihneasca in pace 
Te iubesc mult ursulet
March 14th, 2010 at 16:09