Green Lime – Luciole Atomique

Am vrut sa scriu atatea lucruri de la inceputul lui August, dar timpul nu mi-a permis si nici amintirile frumoase si nici cele urate. As fi vrut sa astern multe alte lucruri, multe amintiri frumoase, dar m-am ancorat in realitate, in cotidian si am uitat sa scriu.

Zicea ieri Adriana (o prietena fffff buna de la facultate) ca ar trebui sa scriu, ca iar ma voi plange in timpul facultatii ca nu am timp sa scriu, ca nu am idei sau ca sunt prea obosita sa astern ceva aici pe blog.

Atatea lucruri s-au schimbat, atatea schimbari interioare, atatea intorsaturi de situatie incat nici nu mai stiu la ce sa ma astept. Nu mai sunt ca la-nceput, acel om n-am sa mai fiu, asa cum zic cei de la Bere Gratis in Campuri de lupta…Incep sa ma detasez, sa construiesc o alta poveste, cu alte personaje chiar daca poate va trebui de multe ori sa reconstruiesc castelul din temelii. A fost o furtuna in sufletul meu in ultima luna, o furtuna care a ras totul si o ploaie ce a facut sa inmugureasca ce a ramas. Mi-am trasat niste planuri, niste visuri, niste dorinte pe care poate candva le voi indeplini. Evit sa visez la planuri marete si las sa curga totul de la sine…Poate ar fi fost mai bine daca nu incetam sa visez asa cum visam inainte, dar…e mai bine.

Pe de o parte as vrea sa sterg acele 2 posturi, dar trolli ar zice ca din cauza lor…as vrea sa le sterg ca sa uit mai bine, sau as vrea sa le sterg ca sa imi fie mie bine. Sunt la Cluj si inca odata mi se confirma ca pansamentul sufletului meu…e CLUJ…nu Timisoara, nu Oradea si nici intr-un caz Marghita…

Poate voi ajunge candva sa le multumesc celor ce m-au facut sa sufar pentru ca m-au impins spre alte persoane care merita atentia mea. Poate candva voi reusi sa stau din nou cu ei la povesti ca inainte, momentan starea mea de spirit e ZEN, e OK…asa ca nu vreau sa o distruga ei. E greu de inteles pentru unii cate lucruri mi s-au intamplat, insa m-am schimbat. Acum imi indrept atentia spre lucrurile si oamenii cu adevarat importanti pentru mine. Voi avea parte si de dezamagiri, si de planuri neimplinite, si de multe iluzii, dar vor fi ale mele…

Momentan sunt bine…dar inca nu imi gasesc suficientele cuvinte ca sa pot asterne mai multe cuvinte aici pe blog…poate nu e cazul acum, poate alta data…momentan…sunt ok, trec peste, incep un capitol nou si astept razele blande si mangaierile soarelui de toamna…

Dragilor, inteleg ca nu aveti viata personala si ca singura voastra grija e sa frecati menta pe internet, dar zau ca nu ma impresionati. Nu va veti face remarcati prin comentarii de genul “ar trebui sa slabesti”, ca zau ca nu ma incalzesc cu nimic.

Pentru frustrarea voastra personala (ca ma gandesc ca de aia comentati ampulea), am slabit 25 de kg acum ultima data si inainte aveam fluctuatii de greutate din cauza unor probleme. Voi, ca trolli stupizi ce sunteti, nu imi stiti viata, nu stiti ce probleme mi-au cauzat kg in plus pe care le-am avut si nu ar trebui sa va frece faptul ca eu am un nr de kg, sau ca indicele meu de masa corporala e 26, ceea ce inseamna putin supraponderal, ca pana la 25 esti normal. Intrati aici ca sa citit de scriu, iar daca nu va convine, sunt alte n bloguri. Ca am avut eu la viata mea indice de masa corporala 30, asta a fost din cauza unor probleme de sanatate, dar voi ca trolli ce sunteti, nu stiti ce is alea, nu stiti ce inseamna suspiciune de “sindrom adiposo-genital” sau nu stiti ce inseamna sa fii suspect de hipertiroidism. Dar voi pentru ca sunteti trolli, va ganditi doar la pitzipoance cu fuste mini si cu tzatzele pe afara, dar sunt destule pe lumea asta, incat sa va faca voua satisfactie.

Nu stiti voi ce implicatii are utilizarea medicamentului Prednison si faptul ca daca nu tii regim serios (sau in cazul meu nu esti informat de asta) inseamna acumulare de lichid in organism, rezultand ca te ingrasi iremediabil…Voi nu stiti ce inseamna sa te lupti cu sistemul romanesc de sanatate, sa lesini pe strada pentru ca unii medici nu au habar de meseria lor, nu stiti ce inseamna sa umbli la N medici ca sa rezolvi o problema, nu stiti ce inseamna sa stai intr-un oras unde NU AI nutritionist, sau sa ajungi in alte orase la medici incapabili sa stabileasca niste parametrii pentru un copil, voi nu stiti ca am avut FLUCTUATII de greutate, slabit 10, ingrasat 10, slabit 7, ingrasat 19, slabit 10, ingrasat 10, slabit 10, ingrasat 20, slabit 25…si ramas acolo. Nu…voi nu stiti, voi vorbiti ampulea…nu ma stiti la fata, nu stiti cum ma imbrac, cum arat personal, cum sunt acum, care e viata mea, ce fac acum si alte cele, nu stiti ce greutate am acum, ce fac acum, ce dieta tin, unde merg la sala…si alte lucruri…voi chiar nu stiti, doar comentati ampulea, pentru ca toata lumea e tare in fata calculatorului, pentru ca toata lumea poate fi CINE vrea in fata calculatorului. Si da…stiu ca va veti schimba ip-ul, ca sunteti pe RDS si alte magarii din gama, dar mi se rupe…

ORICE COMENTARIU viitor care ma va jigni, va fi direct in spam si mi se va rupe de voi. Daca as fi castigat bani din blogging, as fi zis…ca am troll ca-s vedeta, ca fac bani, ca va e ciuda…dar asa…cand scriu din pasiune, zau ca nu imi dau seama ce dracu vreti sa obtineti prin jigniri. Mergeti si jigniti alte persoane, nu pe mine

Comentariile sunt inchise si si acest subiect e INCHIS…
Scriu cum vreau pe blogul meu, atat timp cat platesc pentru el, si lumea comenteaza pe blogul meu in ce limba doreste, iar faptul ca suntem la Litere si ca studiem 3 limbi straine, ne da VOIE sa scriem comentariile in ce limba vrem. Mas a gente de hoje so quer fazer comentarios para faze-los. Je m’en fiche de tout le monde and I don’t care

Postul anterior parca a fost predestinat si parca stiam ceea ce ma va astepta, dar am vrut sa neg, sau am vrut sa fie totul bine. Asta e vina mea, faptul ca vreau sa fie totul bine. Nu doresc sa rememorez ce s-a intamplat sambata pentru ca doare la fel de tare de fiecare data, doare atat de rau, asa de rau cum durea atunci cand eram mica, dar spre deosebire de atunci, acum realizezi si doare, si te blochezi si totul poate ti se pare mai urat ca inainte. Fiecare lovitura a vietii e o lectie de viata, iar fiecare lovitura data doare mai tare. Faptul ca iti auzi numele amestecat cu rasete si alte remarci…doare. O persoana ce a suferit toata viata din cauza acestui lucru percepe altfel “glumitele” zise de ei si nu le percepi ca si “glumite”. Nu…nu esti deschis si nu poti sa accepti glumitele ca pe ceva normal, atunci cand toata viata esti tinta lor, cand pentru ei esti veriga slaba.

Doare al naibii de urat, iar apasarea pe care o simti dupa aceea e si mai urata. Pari la suprafata ok, dar nu mai poti sa zambesti. Cand ii vezi si pe ai tai ca sufera alaturi de tine, cand intreaba lumea de ce sunt abatuti si cand stii ca si pe ei i-a afectat ce te-a afectat pe tine, atunci simti ca si cum niste pumnale ti-ar intra in inima si ca nu ai cum sa te lupti cu acea durere. Viata nu se rezuma la glumite aruncate in vant, nu asta e viata, iar presentimentele sunt acolo ca sa le asculti, nu sa le ignori sau cel putin sa tii cont de ele.

Loviturile vietii au fost multe, iar cei ce imi stiu povestea vietii ma intreaba cum am reusit sa trec peste, iar altii…se mira ca inca mai am forta sa merg mai departe si nu am facut ceva nesabuit. Vina mea e ca sunt slaba(dar acest lucru a avut si un beneficiu…caci nu am avut tupeu sa fac alte lucruri), sau ca asa am devenit pe parcursul vietii. Nu vreau sa supar pe nimeni, nu vreau sa sufere nimeni si ma straduiesc sa fie totul ok pentru ceilalti. La Cluj m-am regasit, si chiar daca sunt si acolo oameni rai, acolo nu am fost inca in stadiul de a fi calcata in picioare. Nu…ei(de aici de acasa) nu inteleg, ei nu inteleg ca acolo AM prieteni, ca acolo AM viata, ca acolo POT sa respir, ca acolo totul e altfel. Unii au invatat o lectie de viata pe pielea mea, altii nu admit, dar indiferent daca s-au inteles gresit unele remarci (ultima a durut rau…si din cauza ei am clacat…ca altfel taceam…) asa ceva nu se face…iar eu ma ridic incet-incet si voi fi sus, iar roata se va intoarce cat de curand. Nu sunt razbunatoare si iert…si chiar o sa si uit si poate candva o sa rad. La fel cum m-am putut ridica din alte lucruri, la fel cum m-am ridicat toata viata cand eram jos, cand eram faramituri imprastiate pe podea, asa ma voi ridica si acum. Poate aveam si eu nevoie de asta pentru a constientiza unele lucruri, dar adrenalina cauzata de Cluj nu m-a lasat sa le constientizez. Faptul ca “credeam ca Clujul te-a schimbat si ca iti vei da seama ca am glumit” nu inseamna ca accept sa FIU CALCATA IN PICIOARE in casa MEA, ca daca era altundeva nu reactionam asa urat.

Povestea vietii mele poate fi pusa la catalogul “telenovela”, iar unii spun ca nu isi pot da seama cum pot vorbi cu atata lejeritate despre viata mea. POT…pentru ca daca eu am suferit, sa nu sufere si altii la fel ca si mine.

O sa iert, chiar o sa uit, dar va fi greu. Stiti: “nimeni nu moare virgin, viata i-o trage fiecaruia macar odata”. Asa e si acum. Credeam ca de 2-3 ani de zile totul e ok, credeam ca lumea nu mai vorbeste de mine, ca ma admira pentru performanta realizata, ca ma sprijina, dar de fapt nu era asa. Daca lumea mi-ar sti povestea vietii en detail…atunci poate s-ar gandi de doua ori cand afirma unele lucruri, chiar daca unele par glumite simple.

Poate pentru unii tot ce am scris aici e in vant, poate pentru unii sunt porcarii, dar pentru mine nu sunt. Sunt doar niste adevaruri dure, adevaruri pe care le-am ascuns chiar si in fata parintilor (in copilarie), dar dupa aceasta intamplare s-au deschis multe cutii pline de amintiri dureroase care insa vor disparea in neant. Poate urmatoarea data nu ma voi mai bloca asa, nu voi mai tremura, nu voi mai plange si tipa din toti plamanii, nu voi mai avea palpitatii si voi reusi sa adorm fara sa ma gandesc obsedant la cuvintele ce suna in cap, fara sa simt o greutate ce apasa, fara sa ma gandesc cum ar fi fost daca…In astfel de momente imi e dor de buni, de buni mea si cateodata chiar imi doresc sa o visez…sa vina sa ma linisteasca. De sus stiu ca ma vegheaza si vrea sa fiu linistita…si voi fi.

Ma voi ridica, voi reveni ca si pasarea Phoenix si voi fi bine, voi fi sus si vor vedea toti adevarata mea fata. Nu voi demonstra nimanui nimic, caci nu asta e scopul vietii mele, ci voi schimba multe lucruri pentru mine. Voi incepe o viata noua si voi deveni mai puternica. Chiar si intamplarea aceasta m-a maturizat, iar puterea nu stiu unde o gasesc, vine de undeva, dar ma impinge sa merg mai departe. Roata se va intoarce si voi demonstra multe lucruri. Timpul trece repede si, chiar daca mi-as dori sa fiu inapoi mica, ii dau dreptate mamei: “de ce sa fii inapoi mica, sa suferi din nou?”. Nu le-am facut nimic rau si nu aveau de ce sa se poarte asa, eu am vrut ca tuturor sa le fie bine si de multe ori m-am gandit la altii, nu la mine. Am vrut sa nu supar pe nimeni, nu am vrut sa ii dau afara din casa, dar…a fost mai bine, chiar daca totul s-a terminat urat. Ipocrizia o urasc, mai ales la mine in casa.

Poate veti si vor zice de ce nu le zic in fata? nu vreau sa ma mai cert cu nimeni si nu vreau sa mai zic nimic, vreau sa las sa moara totul si poate in scris imi e mai bine sa ma exprim. Nu am vrut sa zic nimic, ca sa nu supar…iar faptul ca altii ma apara e pentru ca mai demult nu aveam forta sa reactionez in niciun fel. E ca si cum toata viata ai primi cate o lovitura care te doboara, e ca si cum toata viata ai cadea si ar trebui sa te ridici si ajungi sa te gandesti doar la cum sa te ridici, nu si la ce te-a facut sa cazi.

Stiu again ca blogul nu e locul unde te descarci, dar din moment ce e blogul meu am dreptul sa scriu ce vreau.

As vrea sa le multumesc tuturor celor care m-au sprijinit (la unii nici nu ma asteptam) si tuturor acelora care prin cuvintele lor frumoase m-au facut sa merg mai departe, sa nu mai plang, sa gasesc forta necesara. Acele persoane iti sunt prieteni, nu cele ce te barfesc sau chiar spun “glumite” pentru ca nimanui nu ii convine…Viata e frumoasa si merita traita frumos, iar ziua in care ii voi putea eu privi in ochi pe aceia, ziua in care voi putea sa ma uit direct in ochii lor sa le zic ca sunt bine, e mai aproape decat credeti. Iar voua, celor ce va simtiti, daca intrati, va zic: IERT si UIT si poate va veni ziua in care vom iesi ca inainte…dar nu prea curand si oricum va fi total diferit…

E 20:55 si teoretic as putea sa stau sa “frec menta” pe la troita sau prin parc(2 puncte esentiale in orasul meu), dar in momentul de fata stau in casa.
M-am saturat.
M-am saturat de aceleasi discutii fara sare, de aceleasi comentarii aiurea, de aceleasi barfe si de aceleasi apropouri imbecile.
M-am saturat sa pun fata de tampa si sa afisez un fake smile.
M-am saturat sa trebuiasca sa le explic de fiecare data care e gandirea mea si de ce sustin chestia x sau de ce as actiona asa in domeniul y.
M-am saturat sa imi amintesc de fiecare data cand ies cat imi e de dor de Cluj.
M-am saturat sa ma sufoc in acest mic parc si sa ma gandesc cu ardoare la ziua cand voi respira iar aer de Cluj.
M-am saturat sa ii frece de viata mea personala si asta ii diferentiaza pe ei de cei de la Cluj.
M-am saturat sa o faca pe interesatii cu mine si pe la spate sa zica x chestii.
M-am saturat sa ma cupleze cu fiecare persoana care le iese in cale si m-am saturat sa bata apropouri urate legate de Liberty Parade sau de alte iesiri de ale mele.
M-am saturat sa ma asocieze doar cu RBD, datorita unei pasiuni ce am avut-o in liceu.
M-am saturat sa ma creada acea fata tampa, nestiutoare si alte cele cand NU E ASA.
M-am saturat sa imi arunce in fata notele de la facultate si faptul ca eu cheltuiesc bani prin plecarea la Cluj si ca ei se gandesc la binele familiei.
M-am saturat sa ma intrebe de fiecare data cu cine vorbesc la telefon, ce fac eu pe Internet, de ce stau pe Twitter, de ce am blog, de ce m-am ingrasat, de ce am slabit, de ce ma lasa/nu ma lasa ai mei in locul Z.
M-am saturat sa ma intorc acasa de fiecare data mai deprimata si sa stau la ore tarzii din noapte sa rememorez amintirile placute din Cluj.
M-am saturat de toate jegurile de apropouri, de toate micile “condimente” aruncate asa aiurea. Nu lor trebuie sa le dau raportul.
M-am saturat sa imi zica toti ca d-aia ma tachineaza si se “ingrijoreaza pentru mine” “pentru ca vor sa fiu fericita”.
M-am saturat sa se uite toti la mine ca la avioane si sa zica atunci cand ma vad “Cocktail Party…yeee”, doar pentru ca am fost la Liberty Parade.
M-am saturat sa stau intr-un oras de cacat, cu oameni care numai prieteni nu se pot numi, intr-un oras in care fiecare colt imi aduce aminte de o suferinta din trecut, in care nici macar cand e soare nu pot sa zambesc si in care tot oameni din alte parti imi aduc zambetul pe buze.

Da stiu…as putea sa ranesc multe persoane prin acest post daca cumva ajunge careva pe blog (desi nu cred ca imi citesc blogul, ca si prin asta sunt o ciudata pentru ei). Poate nu ar trebui sa generalizezi, dar poate cine trebuie sa se simta, se simte. Stiu ca poate starea mea cea intoarsa pe dos e de vina si poate faptul ca mai am 2 luni pana ma intorc iar in Cluj, dar…trece…si atunci nu ma voi intoarce eu foarte des acasa. Nu vreau sa ma judecati pentru ce am scris, dar am simtit ca explodez si stiu ca nu e doar vina mea…e vina multor ani si a multor alte chestii…

NU PARINTII sunt problema…ci acele persoane pe care le numeste…PRIETENI

Later edit: multumesc tuturor celor care m-au ascultat, care mi-au dat un sfat, care mi-au zis ceea ce cred ei. Va multumesc din suflet pentru tot…si faceti mai mult decat oricare altii. Obrigada/Gracias/Multumesc/Merci